Despre suflet și ploi

Azi e una din zilele în care până și cafeaua începe să-mi intre în depresie. Aud din toate părțile “M-am săturat de atâtea ploi!”

Cum o iau eu? Ei bine, dacă ați început să mă cunoașteți cât de cât, veți ști ca sunt cea cu partea plina a paharului, și nu pentru că iau ceva stimulente, ci pentru că viața m-a învățat sa fiu așa. În orice situație în care ne pune viața, avem 2 părți din care alegem să o privim, percepem și, când nu mai depinde de forțele noastre, să o acceptăm. Revenind deci la treaba asta cu ploile, priviți ce am ales sa fac. Nu pot să dansez în ploaie pentru că sunt super sensibilă cu răcelile dar pot să-mi colorez zilele gri și pline cu ploi (sau Loredana Gavrila poate sa le coloreze) astfel.

Nu neg că m-am confruntat și eu cu stări de somnolență, nemulțumiri, bla bla-uri de astea negativiste, dar HEY! E weekend! Cum să lăsăm ploaia sa ne strice bună dispoziție? Ați uitat cum petrec tinerii la Electric Castle?? Cu cizme colorate. Poate ar trebui să învățăm toți din alegerile celor dornici de a-și trai viața în acest fel în ciuda “impedimentelor”.

Haideți să vedem ce putem face în lunile astea de primăvară – toamnă cu care ne confruntăm.

1. Fetelor, așa-i că aveți niște creme, măști de față, mostre primite de prin magazine/reviste? Haideți să le testăm. Acum avem timp pentru așa ceva. Nu aveți așa ceva? Haideți să dăm un search pe YouTube și să preparăm o mască home made. Apropo, TIME OUT! că dacă tot vă țin prelegeri aici, și părul meu are nevoie de uleiul de cocos pentru a se repara.

Îl găsiți aproape la toate supermarketurile (Aprox 10-11 RON)

Din cauza faptului că avem de-a face cu un conținut solid, trebuie să luați o cantitate mica din recipient și să îl încălziți în palme. Își va schimba relativ rapid textura datorita căldurii corpului. Se aplica direct pe par. Am repetat acest pas pana când întreaga podoaba capilara a căpătat mirificul blond auriu după care tânjesc atât. Ideea este ca e bine sa va asigurați că ați acoperit toate șuvițele.

Acestea fiind spuse și uleiul fiind aplicat pe parul uscat, putem continua lăsându-l să își facă efectul.

2. Faceți un om drag fericit. Cumpărați un cadou fără a aștepta o ocazie anume. Vizitați persoane pe care le-ați neglijat din cele N motive pe care le puteți invoca. Surprindeți pe cineva într-un mod plăcut. E mai mult decât o mâncare delicioasă, e hrană pentru suflețel. Sunt convinsă că fiecare avem pe cineva apropiat pe care am putea sa îi facem fericiți cunoscând ceva ce ii pasionează. Personal, o sa merg acolo unde, cum spune și Feli, ma duce inima, adică la bunici. Vă povesteam eu într-un articol că cel mai frumos loc din lume e aici. Cum nu ar fi, când de câte ori plec de la ei, bunica rămâne în drum pana mă îndepărtez destul de mult de casa bunicilor?

Va las și link-ul pentru delectare.

3. Ca tot vorbeam de mâncare mai sus, sugerez și testarea unor rețete noi. Nu bucătăresc eu des, dar și când o fac, se lasă cu satisfacția ridicată a papilelor gustative.

Noroc că, și de această dată, ne ajută internetul cu o diversitate de rețete care de care mai tentante că deh, acum e despre plating. 🍽️😅

4. Sugestia nr. 1 pentru zilele ploioase, pentru a scăpa de stresul cotidian, pentru a râde cu gura pana la urechi sau pentru lărgirea orizontului cunoașterii este faimosul NETFLIX. Vă povesteam în articolul precedent că am cam sărit peste postatul articolelor pe blog din cauza unor zile nu tocmai ușoare pe plan personal. Ei bine, am văzut 1 sezon dintr-un serial în 2,3 zile și țineți cont că până pe la 18-19 nu ajung acasă de la muncă. O să îl introduc și în favoritele lunii mai dar, până atunci, vă recomand cu drag “Lucifer”

5. Cafea, cafea, cafea. Mai ales în zilele ploioase. Fie că e în confortul de acasă, în vizită la un prieten, la o cafenea de cartier sau una de fițe, o cafea îmbunătățește considerabil starea de spirit.

Iar dacă nu vă numărați printre amatorii de cofeină, schimbați pe un vin bun sau orice alta bautură care face ca nici un strop de ploaie sa nu va atingă suflețelul. Recomand totuși sa nu exagerați cu cantitățile. NIMĂNUI nu îi face placere sa vadă o femeie alcolizată sau un bărbat în aceasta stare, decât dacă vorbim despre aventuri de o noapte, dar nu țintim spre astfel de obiceiuri. Fiecare cu scopurile lui în viață, vreau să cred că țintim mai sus, mult mai sus.

6. Subiect de interes național – depresia. Cred ca fiecare am avut momentele noastre de momente mai “low” în viață, poate nu știam în perioada respectivă ca există această boală a secolului (a doua după nunta!🤣)

Personal, sunt fericită că am o mamă atât de puternică care nici măcar nu m-a lăsat vreodată sa concep așa ceva. Eu trebuie sa fiu fericită, nu am voie ca pentru o prostie sa fiu necăjită și așa mai departe. Sigur că astea nu funcționează mereu, dar pur și simplul exemplul de mamă puternică cred că au pus bazele femeii care sunt astăzi.

Sunt câte puțin din voi, din mama puternică, din bunica iubitoare, din tatăl care critică mult dar te ajută necondiționat, din mătușa care a fost mereu în spate. Absorb ca un burete tot ce ma face mai bună, din greșelile altora, din deprinderile lor. Am cam depășit faza de “nu-mi dați sfaturi, știu sa greșesc și singură. E bine să înveți să cântărești tot înainte de a proceda într-un anume fel, e mai sănătos.

Revenind la stările astea mai “la pământ” recomand să încercați sa va deschideți, că e în fața cuiva care vă iubește, că e cineva din familie, un prieten sau că e cineva care vă oferă ajutor specializat, e bine să aveți la cine să apelați. Grijă la cei din urmă (psihologii), că sunteți cei mai vulnerabili în mana lor și s-ar putea să se îndrăgostească de voi! Persoanele avizate știu despre ce e vorba aici. 😋

7. Am început sa vad și mersul la muncă drept o modalitate de a trece peste aceste ploi interminabile.

Parcă îmi era ciudă când mă vedeam închisă în birou iar afara era un soare ademenitor. În cazul de față, mai ales când sunt foarte concentrată, ma trezesc că e deja ora 1,2 și nici nu am apucat să mănânc, cu atât mai puțin sa observ reprizele de ploi cu care se curăță orașul. Așa că, încercați sa fiți cât de productivi puteți și astfel trece altfel timpul ploios.

8. Shopping, filme, biliard, bowling, cărți, locuri de joacă, restaurante, cafenele, avem la dispoziție câteva activități indoor cu ajutorul cărora să petrecem timp de calitate feriți de ploi. Dacă nu v-ați dat seama până acum, sunt haterul nr. 1 al ploilor, așa că inevitabil acest articol trebuia să ajungă aici. Ahh, eu am și blogul la dispoziție pentru zilele cu pricina, dar doar pentru că încerc sa fac mereu ceea ce îmi place. Dacă nu știți de unde să începeți cu un blog, testați blogspot.com care e gratuit, și dacă într-adevăr vă surâde ideea unui blog personal, o să vă povestesc pas cu pas cum am ajuns eu sa am www.cristinabuder.ro, ce costuri implică, etc.

9. Socializați. Online sau recomandat mai puțin online. Pe lângă faptul că te îmbogățește sufletește, te și scapă de unele gânduri, legați prietenii noi sau, dimpotrivă, le consolidați pe cele vechi și nu trebuie să stați în ploaie. Tot aici aș menționa jocuri precum monopoly sau altele de acest gen pentru a favoriza contextul socializării.

Sau, dacă vreți să îmi ascult vocea interioară, luați-vă iubitul sau iubita de mână și ieșiți afară pentru un sărut în ploaie. Continuarea o stabiliți se comun acord. 😁

10. Dormiți. Dacă sunteți hiperactiv, ca și mine, veți constata în timp că lipsa somnului vă va afecta și activitățile de zi cu zi. Chiar ieri am reușit să dorm “de amiază” cu geamul deschis în timp ce afară ploua. Cred că e cam a treia oară în acest an când dorm după-amiază în acest an. Din păcate, am relizat destul de târziu că lipsa somnului se vede și în kilogramele acumulate, se vede și pe ten și alte și alte efecte negative. Ideea e că, în ciuda ploilor din aceste zile, somnul acompaniat de ploaia de afară a fost divin.

Sper că am reușit să vă dau măcar câte idei care să vă servească drept “survival kit” în aceste zile ploioase!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *