Sănătate și mult verde

Astăzi am activitate în bucătărie. Ați ghicit! M-am asortat cu blenderul. 😂

Mi s-a spus în ultimul timp cum că aș fi luat-o razna, că sunt mult prea binedispusă, că viața nu ar fi atât de roz (Tocmai acum s-au găsit sa spună asta când voi purta ROZ, mult roz în această lună). Încă nu mi-am dat seama exact ce a reușit să mă schimbe atât de mult dar, sunt convinsă că unele beneficii se văd și din interior.

I-am descoperit pe cei de la LifeCare când mă durea foarte tare spatele și, vă spuneam eu pe atunci că am descoperit roll-on-ul miraculos. Încă îl recomand cu toată încrederea dar acesta nu face subiectul articolului de azi.

Azi e despre sănătate.

Văzând ce efect are primul produs LifeCare testat, am decis să sap puțin și astfel am comandat câteva produse de la ei. Am început cu ceva medicamente pentru energie întrucât astenia de primăvară îmi cam dădea bătăi de cap.

Nu as ști să vă spun dacă e 100% meritul capsulelor, sau este mai mult meritul cafelei, dar cert este că eu m-am simțit mult mai bine de când am început să le iau. Am terminat o cutie (care conține 30 capsule) iar momentan am una în geantă pentru zilele în care ma simt eu mai plouata. Nu le mai beau pentru ca am trecut la un alt supliment alimentar.

Preț aprox. 15 RON

Cei apropiați s-au saturat deja de faptul că eu mereu mă plâng că mă doare stomacul după orice masă mai consistentă. Oricât de bună ar fi mâncarea, știu că bucuria mea durează puțin și că apoi voi avea de suferit.

Preț aprox 26 RON

Mă durea stomacul. Flaconul cu medicamente pentru detoxifiere și-a făcut treaba foarte bine fără a avea provoca vreo reacție ciudată, fără dureri de stomac sau alte efecte nedorite. Singurul efect al acestora, a fost faptul că nu mă mai doare stomacul.

Începusem să cred că e ceva psihic așa că le-am întrerupt. Știți cât a durat minunea? Nici mai mult, nici mai puțin, decât 2 zile! Am început din nou să am probleme cu stomacul. Cu toate ca am cumpărat toate produsele prezentate în articol în același timp, le-am testat treptat. Am trecut și la a treia noutate de la LifeCare, un amestec de tărâțe pentru detoxifiere. Personal, ma axez pe detox mai mult în timpul verii și al primăverii.

Așadar, o dată cu suplimentul alimentar pentru detoxifiere, am avut nevoie și de un blender care să mă ajute la conceperea smoothie-ului.

Preț aprox 45 RON

Așa am descoperit eu rețeta fericirii, eiii… să nu exagerăm, rețeta unui smoothie delicios. Pentru a realiza amestecul cu pricina, am folosit: 150 – 200 ml lapte de migdale, jumătate de banană, o linguriță de fructe de pădure congelate și o linguriță din cutia pentru detox. Nu beau și nu voi bea lapte vreodată, dar acest smoothie chiar este foarte bun iar eu, eu ma simt extraordinar!

Ajunge doar sa adăugați ingredientele preferate și sa îi puneți acest copac. Îl amplasați în blender și în câteva secunde bautura este gata. Se scoate capacul cu lamele și se adaugă cel menit sa facă din acest smoothie o variantă foarte rapidă și eficientă de a avea mereu cu voi bautură favorită.

Atât blenderul cât și recipientul “TO GO” sunt fabricate din materiale foarte calitative iar dacă vă spun că toată afacerea asta m-a costat 200 RON (cu tot cu blender), cred că v-am convins să gustați din porția de sănătate.

15 Comments

Add Yours
  1. 1
    Elena Chedică Mateică

    De vreo doua săptămâni a început și pe mine să mă doară stomacul, fără să stau prea mult pe gânduri mi-am făcut programare la medic, rezultatele au ieșit bune, dar pe mine tot mă doare stomacul. Vreau sa încerc și eu aceste pastile, poate mă vor ajuta.

    • 2
      cristinab

      Cred ca și stresul din zilele de azi are meritul lui pentru aceste dureri de stomac. Am fost și eu la 2 doctori, dar fără vreo îmbunătățire. Încearcă-le. Sper sa îți fie de folos! 🙂

  2. 3
    Florina Krisch

    Nu am incercat nimic de la lfecare. Pastile nu prea iau, desi am uneori probleme cu stomacul. Dar vreau sa vad cauza , voi merge la medic prima data. Smothie-urile par bune si sanatoase. Bravo.

  3. 5
    Emilia

    De un an mi-am cumparat si eu blender pentru smoothie-uri, nici acum nu regret investitia facuta. Ador sa le beau si se prepara super usor si rapid. In plus sunt super sanatoase.

  4. 9
    Mirela Marin

    Smoothie -urile sunt foarte sănătoase și folositoare organismului. Îmi plac și le fac de două ori pe săptămână, dar suplimentele și orice fel de pastile nu iau decât cu acordul și la recomandarea medicului.

  5. 14
    Hadasa

    Nu sunt mare fan suplimente alimentare, dar imi plac produsele Life Care si imi place si sa traiesc sanatos. Deci as baga smoothie-uri fara probleme 😂😂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *