Street food festival Timișoara 2019

Dacă e ceva pe ce românul ar da bani, ei bine, acela e mâncarea. Îmi amintesc că seara trecută după ce în sfârșit am cumpărat cel mai bun burger ever și ne-am așezat la masă, un domn de la securitate ne-a spus: “Eheeee… Greu v-ați decis dar până la urmă v-a spart la portofele! Poftă bună!” 😂

Să pătrundem deci, în atmosfera de festival.

Cred că sunt vreo 2 ani de când ne bucurăm de aceste festivaluri cu “mâncare de stradă” dar niciodată nu mâncam mare lucru la ei. Eram oarecum dezamăgită de ceea ce ofereau food truck-urile pana când i-am întâlnit pe ei, pe cei de la Smokin’ Pig. I-am descoperit relativ recent, tot la Timișoara, la Street food Carnival (sper ca n-am greșit denumirea), iar când minunea s-a produs, raiul papilelor gustative s-a dezlănțuit.

Nu mănânc vită, nu mănânc mâncare asiatică, mexicană, cu fructele de mare mă împac doar de puțin timp iar per total niciodată nu găseam ceva pe gustul meu. Totul până au apărut burgerii de pui. Prin urmare, mi-am luat tricoul cu tematica zilei și mâncarea favorită în ambele mâini, să fie o dietă echilibrată. 🍔😂

Știți că port doar ce mă reprezintă, iar ziua de vineri combinată cu mâncarea favorită… “perfect blend” cum s-ar spune.

Pe lângă multitudinea de oferte cu mâncare, de la pizza, burgeri, mâncare asiatică, mexicană, italiană, fel și fel de deserturi, băuturi (Prosecco van, ReWine, etc.), în centrul festivalului se află și o scenă cu muzică live.

Locul, de altfel, este împânzit cu mesaje drăguțe, cadre instagramabile și food truck-uri cu mesaje amuzante.

Cabron Chill out & take my TACO POKKA

După o mâncare bună, lipsește ceva bun de băut iar descoperirea zilei vine de la Nea’Tica și a lui limonadă, care este absolut delicioasă! Îmbuteliată deja, își așteaptă clienții pe un pat de gheață. Brandul este ușor de reținut iar gustul, mmm… gustul este greu de uitat.

Cea mai surprinzătoare descoperire au fost de fapt sacii minunați de la Kaufland pe care am putut savura limonada și să mă bucur în adevăratul sens al cuvântului de atmosfera de festival. Mi se părea de neconceput pentru mine (cea mai sensibilă de pe planeta când vine vorba de răceli) statul pe asa ceva. Totul pana am descoperit că biluțele de polistiren nu sunt reci, se încălzesc cumva în contactul cu corpul tău și sunt super, super comode. 🥰

Am încheiat seara în această atmosferă, în acest cadru de poveste plecând din Parcul Rozelor cu zâmbetul pe buze și cu nerăbdarea de a-i primi și la noi la Arad. Rămâneți aproape, cum s-ar spune, pentru ca între 4 si 7 iulie, e Street food festival la Arad.

Înainte de a încheia acest articol, am dat o fugă pentru voi pe site-ul celor de la Street food festival pentru a va prezenta calendarul evenimentelor care urmează să aibă loc în acest an, în speranța că veți ști din timp de cele care au loc în apropierea voastră:

STREET FOOD FESTIVAL TIMIȘOARA
PARCUL ROZELOR SI STRADA ACADEMICIAN ALEXANDRU BORZA
20 – 23 IUNIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL BRAȘOV
PARCUL SUB TÂMPA
27 – 30 IUNIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL ARAD
PARCUL MIHAI EMINESCU
4 – 7 IULIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL BAIA MARE
PIAȚA LIBERTĂȚII
12 – 14 IULIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL GALAȚI
GRĂDINA PUBLICĂ
29 AUGUST – 1 SEPTEMBRIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL BACĂU
PARCUL MIRCEA CANCICOV
6 – 8 SEPTEMBRIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL IAȘI
GRĂDINA ANSAMBLULUI PALAS
12 – 15 SEPTEMBRIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL CRAIOVA
PIAȚA MIHAI VITEAZUL SI
STRADA ALEXANDRU IOAN CUZA
4 – 6 OCTOMBRIE 2019

STREET FOOD FESTIVAL CLUJ-NAPOCA
ALEEA STADIONULUI SI PLATOUL CLUJ ARENA
10 – 13 OCTOMBRIE 2019

Înainte de acestea, Street food festival a avut loc deja în 3 locații în acest an, și anume: Oradea, Cluj și Sibiu, cea de-a patra fiind cea prezentată în articolul de față.

Voi, ce experiențe aveți cu acest festival? Ce mâncare/bautură/desert preferați dintre cele oferite de food truck-urile prezente în cadrul festivalului?

12 Comments

Add Yours
  1. 1
    Copila cu zambete

    Ce locuri frumoase, perfecte pentru distracție!! Tricoul e adorabil, mi-a plăcut la nebunie mesajul 🙂

  2. 3
    Mirela Marin

    Ai dreptate, România ocupă locul 1 la cheltuirea banilor pe mâncare. Cred că este ceva în ADN -ul nostru.
    Felicitări pentru participare și pentru informațiile pe care ni le-ai adus!

  3. 5
    symonna

    Cu toate ca imi promit de fiecare data ca ajung si eu la un streetfoood festival mereu intervine cate ceva…Felicitari pentru articol, ai surprins perfect atmosfera. Abea astept sa ajung si eu

  4. 6
    Simona

    Foarte frumoasa locatia de la Street Food Fest!! Si la noi se organizeaza vara destul de des acest festival! Abia astept sa ajung si eu. 😘😘

  5. 8
    Georgiana

    Imi plac la nebunie evenimentele de genul acesta! Din pacate, nici anul acesta nu o sa fiu in Arad in perioada evenimentului😔

  6. 12
    cudrag.cristina

    Ce fain! Astept cu drag sa ajunga si la Iasi!
    Pozele sunt tare faine, mi-ar fi placut sa fiu si eu acolo.

    Multumesc ca ai postat si calendarul, sa vad daca nu cumva ma sincronizam cu unul din ele prin calatoriile mele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *