Cea mai mare iubitoare de târguri de Crăciun aici de față a cam ratat cel mai frumos târg văzut până acum. Da, e al nostru, și e de poveste.
Pe lângă aspectul comercial pe care îl au cam toate târgurile din țară sau din afara țării, aici e ceva magic. Am văzut oameni făcând fapte bune, semn că spiritul Crăciunului chiar este răspândit în parcul din spatele primăriei.
O sa bifăm, în stilul deja clasic, principalele atracții ale Târgului de Crăciun din Arad, cu observațiile de rigoare și cu menționarea fotografilor care au scos în evidență ce e mai frumos de la noi. La sfârșitul articolului găsiți și datele lor de contact.
1.Surpriza nr. 1 – Motivul pentru care am ales eu târgul din Arad ca fiind cel mai cel dintre târgurile de Crăciun – Cei doi pui de alpaca absolut superbi și prietenoși.
2. Proiecția de pe fațada primăriei. Poate după Casa poporului, avem cea mai frumoasă primărie din România, iar dacă cei în cauză au știut să scoată asta în evidență, a ieșit asta:
3.Bradul din fața Primăriei, cel care este net superior chiar și celui din Viena. Dacă ați avut parte și de o vreme ploioasă înainte, maestrul în reflexii (Marius Igas) scoate niște fotografii extraordinare.
4.Deja faimoasele creații din luminițe cu 2020. Ce vă spuneam eu despre reflexii?
5. Tot din luminițe avem și acest aranjament cu “I ❤️ ARAD“, de fapt avem vreo 3 prin oraș dar 2 sunt amplasate în cadrul târgului.
6.Tradiționalele căsuțe cu bunătăți
7. Decorațiuni de Crăciun sub diverse forme. Ahh.. Trebuie neapărat să merg să cumpăr acest glob cu Elsa. Până am dat eu turul de târg, s-a vândut. ☹️
8. Fel și fel de cadre pentru realizarea fotografiilor perfecte.
9. Decorațiuni specifice Crăciunului amplasate în cadrul târgului. Ca e săniuța, o căsuță, un om de zăpadă, sau chiar o rochie mai deosebită din crengi de brad, toate sunt menite să aducă spiritul Crăciunului printre noi.
10. Amplasarea târgului în Parcul Mihai Eminescu este de fapt ceea ce creează aceasta atmosferă de poveste. Amplasată oarecum lângă scena de concerte, arădenii beneficiază de acesta zonă pentru a nu avea probleme cu noroiul creat din cauza vremii nefavorabile.
Nu-mi rămâne decât să lansez invitația de a ne trece pragul Târgului de Crăciun din Arad. Vă așteptăm cu drag! ?
Dacă tot le-am furat operele, îi puteți contacta pe ai noștri fotografi aici:
Calendarul de advent în ziua nr. 15 ascunde… O noua mascara! ??