Înlocuim mass marketul cu branduri românești

Piața este atât de saturată de branduri precum Zara, Bershka, H&M, de logourile care de care mai vizibile de la Guess, Moschino, Michael Kors încât am hotărât să schimb puțin macazul. SHurile nu mai sunt nici ele ce erau cândva. Sunt 1arhipline de fakeuri iar pentru a găsi o piesă calitativă și cu minim de defecte sau urme de purtare, e nevoie de multă răbdare.

Ce facem în condițiile date?

Recomandarea mea de azi ne întoarce cu privirea la noi în grădină și mai puțin într-a vecinilor. Avem niște branduri care rezistă pe piață de mai bine de 100 de ani și ceea ce este mai important, care încă pun extrem de mult preț pe calitate. Deci, de ce ai investi în o haină cu logoul cât China dar calitate poate diametral opusă prețului, când avem în România ceva mult mai calitativ?

Totul a început vinerea trecută când am tras cu ochiul puțin la colecțiile prezentate la Timișoara Fashion Week. Am fost mai mult decât surprinsa de colecția Cristinei Lazăr, pe care din păcate nu am găsit-o pe internet. Surpriza reală a serii a fost “Pălăria Dădârlat”, cei de la care am de gând să îmi achiziționez o pălărie în viitorul apropiat.

Așa s-a născut ideea articolului de azi, vorbim despre branduri românești calitative în care merită investit.

Pălăria Dădârlat – o pălărie cu poveste din 1896!

A trecut mai bine de un secol de la momentul când, în 1896Ion Dădârlat a pus bazele primei fabrici românești de pălării, în Săliștea Sibiului.

Chiar dacă tradiția lucrului ardelenesc bine făcut s-a păstrat în Atelierele Dădârlat, de-a lungul vremii viziunea modernă și-a pus amprenta după 1989 asupra brandului deja cunoscut ca Pălăria Dădârlat.

Începând cu 2015, strănepoata fondatorului, Madalina Dădârlat, preia din responsabilitățile moștenirii, care povestește despre generațiile anterioare ei ca fiindu-i modele demne de urmat:“Și ca să folosesc un joc de cuvinte, cele 3 modele pe care le am in viață, pun presiune prin pasiune, pentru că fiecare generație în parte a contribuit în primul rând cu multă pasiune!

Pălăriile Dădârlat continuă tradiția începută în 1896 și reprezintă un accesoriu dezvoltat în timp cu multă dăruire, care transmit o poveste și care au la baza un secol de experiență, implicare și pasiune.

Pălării damă

Pălării bărbați

Ariela Sebiș – Pentru haine de blană sau piele naturală

Ariela Sebiș, localizată în orașul Sebiș, județul Arad care deține o istorie frumoasă în industria pielariei și a blănurilor,a luat naștere acum 22 de ani din dorința de a aduce pe piață cele mai calitative haine de piele și blană. Astfel, echipa Ariela Sebis s-a dezvoltat de la 2 angajați în 1994 la 39 în 2017, menținând același scop.

Această misiune se materializează prin crearea hainelor de piele și blană, a pielii și blănii finite cât și a diverselor accesorii din piele și blană. “Dacă ar trebui să definim firma noastră în puține cuvinte ne-am descrie prin calitate, orientare spre clienți și angajați și dezvoltare continuă, însumând valorile de bază ale firmei Ariela Sebiș. Punem accent pe loialitatea față de clienți, menținând prețuri de producător. Suntem mândri de diversitatea produselor noastre, haine de piele, haine de blană, blană decor și alte accesorii.

Ne străduim să fim aproape de clienții noștri prin magazinele raspandite prin țară, chiar în capitală la Bucur Obor, în Ploiești la Winmarkt Omnia, Bacău – Galeriile Adal și în Oradea la Crișul Shopping Center.

Guban – since 1937

Povestea brandului Guban a început în anii 30. Fondatorul brandului, Blaziu Guban a pornit fabricând cremă pentru încălțăminte. Era un om fără educație, avea 5 clase terminate, abia știa să scrie și sa citească. A fost un copil adoptat și a trăit undeva la Oradea. A lucrat ca îngrijitor de porci inițial, după care lucrând într-o uzină unde se produceau creme pentru pantofi, a fost interesat de combinarea substanțelor lansând astfel propria lui cremă de pantofi.

Una din reclamele de pe atunci prezintă pana la 18 culori ale cremei de ghete Guban, cu îndrumarea că se pot cumpăra de la magazinul de specialitate Artă Guban Timișoara.

Gubanul există încă de atunci în Timișoara, dar abia de la sfârșitul anilor 50 Guban începe să producă și încălțăminte. Blaziu Guban moare în anii 70, iar Tiberiu Guban conduce businessul lansat de tatăl sau. Având peste 20 de brevete la ora actuală, acesta este și inventatorul pieii artificiale. Din păcate fabrica a fost naționalizată 1952 iar brandul nu i-a fost cedat nici pana la ora actuală acestuia.

Gamuzapentru amatoarele de poșete

Pe cei de la Gamuza i-am întâlnit la unul din târgurile de îmbrăcăminte și încălțăminte care se organizau de câteva ori pe an, asta până să vină pandemia. Aceștia produc și comercializează poșete și ghiozdane din piele naturală, modele unicat și în ediție limitată. Se pare că și în cazul acestora cei din exteriorul țării le apreciază mult mai mult produsele, astfel încât majoritatea produselor le produc pentru export.

Totuși, pentru cei care știu ce înseamnă calitatea Gamuza dar mai ales pentru cei care sunt pe cale sa o descopere, aveți aici unele din modelele lor. Restul, ca și în cazul celorlalte branduri, le găsiți accesând site-ul lor.

Laura Garlic

Sloganul lor este “Modelele noastre pe dimensiunile tale.”

Dacă vă doriți vreodată sacoul perfect, aici este locul de unde îl puteți obține. Au un croi impecabil ia don’soara Balaban ne confirma ori de câte ori are ocazia că sacouri ca și Laura Garlic, cu greu găsiți altundeva!

Cu ce se deosebesc de alții? Ei bine, fiecare sacou se realizează exact pe masurile voastre și sunteți îndemnați încă de la accesarea siteului să adăugați modelului o amprenta personală. Fizic, le găsiți în Iași, dar pe mine ma bate gândul sa îmi comand ceva de la ei.

Benvenuti

Benvenuti este o companie de retail de încălțăminte și marochinărie din România. Dan Pavel este cel care deține 85% din acțiunile companiei împreună cu Adrian Certezeanu, Adrian Cazu și Gabriel Țepelea care au restul de acțiuni.

Compania Benvenuti a luat naștere în România, în primăvara anului 2004, ca urmare firească a evoluției și a maturizării pieței, precum și datorită creșterii exigenței clienților, primul magazin Benvenuti își deschidea porțile la Timișoara.

Încălțămintea și marochinaria de foarte bună calitate și intotdeauna din cele mai noi colecții ale partenerilor tradiționali italieni reprezintă secretul succesului magazinelor Benvenuti. Selectate cu maxim profesionalism din cadrul celor mai prestigioase expoziții de profil din lume, adica cele de la Milano si Riva del Garda, produsele din magazinele Benvenuti întrunesc toate condițiile pe care și le doresc clienții noștri: calitate excepțională datorată atât materialelor foarte bune, cât și modului atent de fabricare, modele atrăgătoare și actuale opere ale designerilor italieni de mare clasă, confort deosebit datorat tradiției și studiului pe care producătorii italieni îl fac referitor la tălpi, calapoade si materiale, unicitate, în sensul că multe din articolele de încălțăminte și marochinarie se găsesc numai în magazinele Benvenuti, datorită unor relații exclusive de lungă durată cu producătorii italieni.

Producătorii italieni au o pondere de peste 80% din volumul de marfă din Benvenuti, dar ne bucurăm să avem parteneriate și cu cateva fabrici românești, de altfel printre cele mai bune din România. Dintre mărcile cele mai cunoscute prezente în magazinele Benvenuti amintim: Enzo Bertini, Benvenuti , Pepe Jeans, Skechers, Wrangler, Thezeus, Solo Donna, Bradley, Steve Madden. Și, nu în ultimul rând, ceea ce face ca magazinele Benvenuti să existe este echipa de profesioniști, care constă atât în managementul firmei, cât și în colectivul magazinelor.

Damă

Bărbați

Accesorii

Anna Cori

Feminitate. Eleganță. Poveste.
Colecția de incălțăminte și genți ANNA CORI, destinată exclusiv publicului feminin, are o tradiție de peste 20 de ani pe piața din România. Păstrând mereu un echilibru între stilul clasic, eleganță discretă și modele contemporane și inserții ale elementelor moderne, ANNA CORI reușește mereu să surprindă printr-un clasicism adus în prezent.

Colecția ANNA CORI este produsă în fabrica DENIS, România.

Damă

Bărbați

Tradiție. Calitate. Eleganță.
Colecția de bărbați DENIS își continuă tradiția începută încă din anul 1991, atunci când fabrica DENIS realiza exclusiv încălțăminte pentru barbați. Păstrând aceleași valori, colecția se adresează barbaților cu o personalitate puternică, ce apreciază pantofii de o calitate exceptională și îi poartă cu o eleganță relaxată.

Mondex

MONDEX provine din fosta întreprindere de ciorapi “7 Noiembrie” care, la randul ei a fost fondată în 06.07.1927 sub numele de “ARECA”, societate pe acțiuni aparținând elvețianului ADOLF REISER.

Urmare a modificărilor survenite după evenimentele anului 1989, fosta întreprindere de stat s-a transformat în societatea Mondex Productie S.R.L. cu capital privat având sediul pe strada Malului nr. 5A.

De la înființare, societatea a produs ciorapi într-o structură restrânsă, la început având în dotare utlaje de tricotat mecanice, atât la șosetele de bumbac cât și la ciorapii pentru femei, care până în 1973 se realizau pe mașini rectilinii utilizând fire de matase naturală, apoi fire de mătase acetat pentru că, odată cu realizarea primelor fire sintetice, să fie introduse în fabricație sub numele “CAPRON” și “NYLON”. Se realizau la acea vreme ciorapi fini pentru femei, cu talon si dungă, iar după 1970 când au fost achiziționate primele mașini circulare, au început să se producă ciorapi fără dungă, circulari, care au stat la baza realizării ulterioare a ciorapilor pantalon.

In prezent societatea are utilaje moderne, tip MATEC-full computer – care le-au inlocuit complet pe cele mecanice avand posibilitatea sa realizeze produse cat mai diversificate atat din punct de vedere al structurii cat si a paletei coloristice.

Mondex Productie S.R.L. produce șosete pentru baby, copii, femei, barbati, ciorapi pantalon vanisati cu elastan pentru copii și femei, șosete 1/2 si 3/4 din fire sintetice fine pentru femei și ciorapi pantalon fini pentru copii și femei.

Sincer, aș fi vrut tare mult să acord și bărbaților o atenție aparte în acest articol, dar efectiv nu am găsit un brand care să mă convingă de meritele acestora. Dacă sunt specialiști într-ale costumelor bărbătești sau a altor branduri românești care produc articole vestimentare destinate bărbaților, aștept cu nerăbdare sugestiile voastre în căsuța de comentarii de mai jos.

Dacă sunt și alte branduri românești cu tradiție, fie ele destinate copiilor, femeilor sau bărbaților, v-aș ruga să mi le scrieți mai jos.

Va doresc un weekend tomnatic plin de soare și zâmbete!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *