Locuri instagramabile din Arad

Pandemia asta ne-a izolat atât de tare, da atât de tare, încât ne-a învățat o lecție foarte importantă, și anume să apreciem ceea ce avem. Ne-a închis granițe, pentru ca mai apoi să ne închidă și orașe. S-a jucat cu noi ca un copil cu “orășelul leneș”. Pe ăștia îi închidem, pe ăștia îi mai lăsăm câteva zile. Trecând peste aspectele acestea negative, pandemia ne-a arătat frumuseți de nebănuit alte țării noastre, a se vedea în articolele precedente: Cheile Nerei, Cheile Băniței și cel mai spectaculos loc, Fundătura Ponorului.

Iar dacă tot vorbim de carantinarea orașelor mai nou, haideți să ne bucurăm de ce avem. Știți cum scot fotografii ce e mai bun dintr-un loc/peisaj? Să vedem ce oferă mai bun Aradul ca și locuri din acestea “instagramabile”.

  • Primăria Aradului – care este de fapt Palatul administrativ și practic acesta adăpostește Primăria Municipiului Arad a fost construit între anii 1872-1875. Ceea ce probabil nici arădenii nu știu este că orologiul din turn, adus din Elveția în anul 1878, are un mecanism care la oră fixă cântă Oda Bucuriei de Ludwig van Beethoven. Știți, melodia aia care cântă la oră fixă? 😁
  • Biserica Roșie – este lăcașul de cult al Bisericii Evanghelice Lutherane. Denumirea vine de la finisajul exterior din cărămidă aparent șlefuită iar construcția acestei s-a finalizat un anul 1906. Orga bisericii, de tip Wegensstein, orgă electropneumatică, a fost lucrată la Timișoara și instalată în 1927.
  • Clădirea mov – este cea mai recentă descoperire, cu niște culori într-adevăr instagramabile. Nu știu exact ce adăpostește, poate doar Carrefourul de la parter, dar arată tare bine în parcul din spatele Teatrului Clasic Ioan Slavici (momentan în renovare).
  • Clădirea verde – mai mediatizată decât descoperirea mea anterioară, este cea mai recent renovată clădire din Arad (una “instagramabilă” ). Unde mai pui că e și în vecinătatea Restaurantului Ratio, unde găsiți cele mai bune clătite cu afine și mascarpone din univers? ❤️
  • Grafitti Coca Cola – Strada Metianu. Efectiv nu îmi vine sa cred că presa locală îndeamnă turiștii, și așa putini la număr, să ocolească una dintre puținele străzi pietonale din oraș, dacă nu chiar singura desfășurată pe o suprafață atât de mare. Ei bine, eu zic că pentru niște poze instagramabile, TREBUIE să treceți pe aici.
  • Casa cu iederă – de pe Bulevardul Vasile Milea. Nu pot să cred că am admirat peretele din exterior atâta timp și nu am știut de partea asta interioară care este atât de frumoasă! Numărul unu din descoperirile acestui weekend ca locații instagramabile din Arad este cu siguranță acest loc.
  • Gara Centrală Arad – este una din cele mai tranzitate gări din vestul României. De aici pleacă și sosesc zilnic peste 100 de trenuri de călători către majoritatea localităților din România, spre Budapest Keleti pu., Viena Hbf., München și Veneția, dar și trenuri de marfă.
  • Pădurea Ceala – se întinde pe o câmpie spre Lunca Mureșului, la cică 6 km sud de Municipiul Arad. Pădurea asigură condiții de viețuire și hrană mai multor mamifere, printre care vulpea și mistrețul.

Mulțumesc Bianca pentru răbdare și pentru frigul îndurat. Pregătește-te că mai avem o excursie de făcut! 😂

O să adaug în încheiere alte obiective, surprinse cu alte ocazii, și nu în mini excursia din acest weekend în care am stresat-o pe Bianca vreo 2,3 ore bune. 😊

  1. Turnul de Apă
  2. Parcul Reconcilierii
  3. Parcul Pădurice și Catredala Sfânta Treime
  4. Scările de la Palatul Cultural
  5. Strada din apropierea Pieței Mihai Viteazul (primăvara când sunt infloriți copacii)
  6. Străzile din Boul Roșu (clădirile vechi)
  7. Malul Mureșului
  8. Clădirea Colegiului Național Moise Nicoară
  9. Atrium mall (fie în fața acestuia fie la etajul superior de unde se vede o parte a orașului)

Sper ca măcar una dintre aceste locații să vă fi trezit interesul sau ca acest articol să ajungă exact la cei care au ajuns la Arad, fie și din întâmplare, și doresc să ia orașul la pas.

V-am pupat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *