Testăm noua gamă Fairy împreună

Încăpățânată prin natura zodiei, cu gene de Toma Necredinciosul, vreau să vă spun că nu există campanie pe care să o aleg doar de dragul de a primi niște produse gratuit. Eu până nu pun mâna și încerc, nu ma apuc de un articol de această natură.

Menționez că voi fi sinceră de la început pana la sfârșit, cu riscul de a promova aspectele atât pozitive, cât și cele negative. Bănuiesc că orice producător cerebral poate doar să vadă o critică prin prisma faptului că poate fi doar constructivă.

Zis și făcut. Sort la purtător, pentru că vă reamintesc, detest spălatul vaselor, iar murdărirea hainelor nu ar face decât să întărească ideea de neplăcut al acestei activități.

Am primit pachetul de la cei de la BuzzStore cu câteva săptămâni în urmă. Acesta conținea cele 3 variante ale noii game de la Fairy: cea cu aromă de liliac, cu aromă de fructe de pădure și cea cu aromă de citrice.

Am acceptat provocarea în ciuda faptului că spălatul vaselor nu e tocmai punctul meu forte. Deci, cum facem să depășim “tracul”!?

Și dacă liliacul încă nu a înflorit, măcar să ne bucurăm de parfumul acestuia și sub altă formă. Iar dacă parfumul acesta nu este tocmai pe gustul vostru, și citricele au sortimentul lor.

Haideți sa vedem ce concluzii am tras în urma testării acestei noi game:

  • Se zice că noua gamă ar distruge grăsimea cu 50% mai repede decât celelalte versiuni de Fairy disponibile pe piață. Ei bine, chiar așa e. Am rămas și eu plăcut surprinsă de această îmbunătățire.
  • Datorită îndepărtării grăsimii mult mai repede, s-a redus considerabil și timpul petrecut angrenată în această activitate. Uraaa!
  • Avand la alegere între aroma de citrice, cea intensă de liliac sau cea răcoritoare de fructe de pădure roșii, pot spune că există și diversitate în acest sens. Totuși mâinile mele încă au acel miros specific de după spălatul vaselor. Aștept o îmbunătățire și în acest sens!
  • Datorită acestei campanii, chiar am ajuns să spăl și eu vasele cu un strop mai multă voie bună. Timpul redus față de orice alt detergent de spălat vase folosit este cel care l-a ales pe Fairy “câștigător”.
  • Orice campanie a celor de la BuzzStore îmi stimulează creativitatea, de aceea am cumpărat și cele 3 șorțuri noi. Astfel mă simt și eu mai “fashion” în bucătărie.

Mulțumesc BuzzStore și Fairy România pentru kitul de testare primit!

Vă aștept în continuare pe blog cu articole educative, din care să învățăm împreună, să descoperim produse sau locuri noi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *