Confessions of a workaholic

Titlu emblematic pentru persoanele care se afla sub aceeasi “boala”.

Stiti zilele acelea in care paresesti locul de munca cu o satisfactie greu de explicat si o bucurie ca ai reusit sa faci ceva ca si cea a lui Columb cand a descoperit America? Daca da, haideti sa despicam firul in patru. Daca nu, imi pare rau dar nu vorbim aceeasi limba si postarea de fata nu va va misca in nici un fel.

Haideti sa ne cunoastem si asa. Capricorn ambitios si determinat, “blonda de la … ” cum ma stiu unii colaboratori sau femeia care nu lasa lucrurile pe jumatate facute, imi pare bine de cunostinta!

Am crescut in doi an cati altii in zece si singurul motiv a fost ceea ce mi-a oferit jobul. Militaria aia care nu ma mai lasa sa inchid ochii la fel de fel de negreptati cu care am de-a face, tot de acolo mi se trage. Si da, poate iertam mai usor, inghiteam mult ca sa fie bine pentru toti din jurul meu dar singura care iesea sifonata din ecuatia asta de gradul patru eram doar eu. Si atunci am decis sa lucrez un pic la stima de sine. Iar eu, fiind construita doar din  extreme, am ridicat-o atat de sus incat orice vorbe spuse de oameni care nu au un aport de bine in viata mea, trec pe undeva pe langa mine. Am o bula de aia in jurul meu ca si bilele in care poti intra sa te invarti pe apa iar vorbele… ma afecteaza ca si cum afecteaza apa mingea respectiva, ma tine doar la suprafata. Inserez aici si o imagine ca sa intelegeti exact la ce ma refer.

 

Efectiv nu am cuvinte ca sa multumesc intregului “sistem” pentru ceea ce am devenit. De la fata care plangea din orice, vulnerabila la femeia greu de clintit sau de pacalit a fost nevoie de un singur principiu, corectitudine.

Primul an a fost greu, din toate punctele de vedere, a fost un an de lectii, lectii de viata. Anul doi in schimb, a fost anul de crestere, crestere a increderii in mine, crestere a persoanelor de calitate din jurul meu, crestere a inimioarei cand am invatat sa pretuiesc orice imi ofera viata. Am inteles ca orice pierdere este firul vietii care independent de noi isi continua drumul.  Am inteles ca orice clipa petrecuta cu cei dragi este de nepretuit, si cand ai cei dragi langa tine este exact ceea ce trebuie sa faci, SA II PRETUIESTI.

Am invatat tot in aceste procese de crestere ca trebuie sa ma pretuiesc pe mine, ca inainte ca altii sa ma iubeasca, trebuie sa o fac eu. Si-apoi sa vedeti ce inseamna cumparaturi si genti si pantofi si haine peste haine ca deh, ma pretuiesc! :))

Si-apoi cand te pretuiesti asa la un nivel de asta greu de inteles pentru  anumite persoane, inseamna ca esti un om asumat, cel mai asumat. Imi asum deci de la cea mai cea geanta achizitionata dintr-un SH, da, am spus SH! pana la serile, rugile si concertele cu Andreea Voica, evident un gen de muzica care nu este agreat de multe persoane. Dar cui ii pasa ce blameaza unii? Imi pasa de mine si de ceea ce imi place mie si “unii” asta este atat de impersonal incat nefiind personal, nu prea ai cum sa o iei personal. Poate doar sa iti rada inimioara de bucurie facand ceea ce iti place.

Dar daca tot am inceput asa in forta, trebuie sa rup putin filmul si sa trecem spre cealalta extrema. Orice devotament excesiv fata de un job, orele in plus care iti strica ochisorii, scaunul ala care iti aplatizeaza o anumita parte a corpului, oboseala care pare sa nu se mai termine nici cu mult blamatul din copilarie, “somnul de amiaza” care deh, se petrece de la 19:00 la 21:00, de la 20:00 la 22:00 cand altcandva? Toate acesteaa nu fac decat sa scoata la suprafata efectele negative ale sintagmei de “workaholic”.

Sa vedem si cum defineste DEXul acest termen.

“WORKAHOLIC persoană dependentă de muncă precum alcoolicul de băutură.” Sursa: www.dexx.ro

Patima mare, nu-i asa?

Si atunci nu ai de ales decat sa te redresezi, sa o iei la fel de calculat si in afara jobului. Si te apuci de sport ca deh, nu e nimic sexy la un fund aplatizat. Si inveti sa iti acorzi la fel de multa importata tie ca femeie iar rezultatul nu poate fi decat un castig, al tau ca si om.

Si daca mai ai zile de astea mai mohorate, trebuie doar sa iti cauti bucuria si eliberarea intr-o carte buna, un film bun, un pahar de vin bun iar daca esti cu adevarat norocoasa, bucuria ti-o aduce altcineva care te iubeste  la fel de mult cat ai invatat tu sa te iubesti.

Echilibru. Asta e cuvantul pe care trebuie sa il cautati in tot ceea ce faceti.

P.S. Si sa faceti cat mai mult bine! Pe cuvant de fata blonda, ca veti primi macar la fel de mult bine inapoi! Iar daca nu va iese, dau eu o cafea “ca sa fie bine”!