Da’ noi chiar că ne-am sincronizat cu întoarcerea la școală, subiectul de foc al zilelor acestora.
Am participat cu câteva zile în urmă la evenimentul prin care absolvenții Colegiului Național Moise Nicoară (Promoția 2009) s-au întors acasă.
Evenimentul s-a desfășurat în superba sală festivă, unde pe rand s-a strigat catalogul fiecărei clase (A, B, C, D, E și F) și s-au spus câteva cuvinte cu privire la viața fiecăruia în ultimii 10 ani de când am absolvit îndrăgitul liceu.
Evenimentul în sine a fost plin de momente amuzante îmbinat cu amintiri frumoase din anii de liceu, dar per ansamblu a parut o reuniune de “familie” ai căror membri s-au reîntâlnit după o perioadă lungă de timp.
După discuțiile care au durat mai bine de 2 ore, fiecare s-a retras în vechea lor sală de clasă. Doar ne rămăsese de deschis capsula timpului, o capsulă sigilată plină cu bilețele în care erau scrise aspirațiile noastre după finalizarea liceului și pana la reîntoarcerea aici, cu prilejul acestui eveniment.
Cum ne-a primit “Moise” după cei 10 ani? Cu ușile deschise, mai frumos îmbrăcat (adică renovat), cu niște săli de clasă schimbate dar mai moderne iar spre uimirea noastră, am găsit chiar și un lift amplasat în interiorul liceului, pentru ca mai apoi să aflăm de la dira că adevăratul motiv pentru care s-a amplasat acolo, era sprijinul persoanelor cu dizabilități (în cazul în care există printre elevi).
Am aflat că acum se circulă și pe scările profesorale (pe vremea noastră nu aveam voie), în schimb acum a devenit liftul interzis pentru astfel de deplasări. Asta până îi prinde doamna directoare pe cei mici de clasa a 5a care se amuză făcând asta. 😅
Reacția noastră când am văzut clasa? Șoc și groază. Unde e “scena”? Unde e palmierul? Da, aveam un palmier în clasă (adoptat de la o terasă) de care aveam grijă în timpul iernii. Probabil că aici nu se mai adeverește zicala aceea care zice ca e bine sa te întorci într-un loc unde nu ai fost de mult timp ca să vezi cât de mult te-ai schimbat tu, în timp ce locul rămâne neschimbat. Aici se pare că și locul s-a schimbat. Recunosc ca l-am găsit mai modernizat, la fel de curat dar ceea ce am găsit într-adevăr neschimbat a fost sufletul cald care ne-a rămas alături în toți cei 10 ani deja trecuți, Doamna dirigintă.
Recunosc și eu, recunosc și colegii mei că mai rar întâlnești un profesor care sa fie atât de implicat, atât de legat de elevii săi și cu care să păstreze legătura în cursul anilor. Vă mulțumim din suflet pentru tot!
Și când spun că ne-a fost aproape, spun că a fost nelipsită de la nunțile colegelor mele. Corectez aici când am spus “trio de prietene”, de fapt am fost patru care am păstrat legatura și la nunțile cărora am fost prezentă (Iartă-mă Diana).
Zicala care s-a dovedit în schimb adevărată și care în cazul nostru se confirmă, e cea care spune ca cele mai trainice prietenii se leagă pe băncile școlii.
Și dacă tot am apărut în revistă, haideți să actualizam prezentarea, tot de la stânga la dreapta: mireasa, nașa și domnișoara de onoare. Și dacă tot vorbeam de miresici… cele lângă care am fost alături în una din cele mai importante zile din viața lor: Bianca, Lavinia( colega de liceu și mai apoi de facultate), Roxy și Diana. 🥰
Pe lângă deprinderile care ne fac astăzi să avem o carieră, pe lângă alte deprinderi legate de caracter, determinare, istețime (aici chiar trebuia să gândim înainte să muncim), liceul ne-a învățat că prietenia ocupa un rol important în viețile noastre și, chiar dacă drumurile noastre s-au despărțit oarecum la absolvirea acestuia, oricând am fost acolo pentru a ne sprijini una pe alta.
Per total, seara de vineri a fost una nostalgică, amuzantă și încărcată de emoții. Sper sa ne revedem și peste 10 ani la fel de entuziasmați și cât se poate de neschimbați.
Ne revedem în 2029!