BlogMAS (Ziua 9) – Despre postul Crăciunului

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

E bine sa fim cumpătați în toate cele pe care le întreprindem. E bine să ajutăm, e bine să și mâncăm, sa decorăm casa, mașina, biroul dar e și mai bine sa ne întoarcem privirea în primul rând spre Dumnezeu.

Postul nașterii Mantuitorului, numit tradițional și Postul Crăciunului, este un post al bucuriei, este perioada premergătoare celei mai frumoase sărbători din calendarul Ortorox și nu numai.

În zilele de astăzi tot mai putini oameni aleg să postească indiferent de vârstă. Unora li se pare că este ceva fără importanță sau fără rost. Pentru unii pare o adevărată provocare.

Postul te ajută să fii mai bun, să te gândești de doua ori înainte de a deschide gura, înainte de a-l judeca pe cel de lângă tine, să nu mănânci sau să bei peste măsură. Acestea sunt de fapt lucruri pe care ar trebui sa le facem mereu, nu numai în post.

Postul se trage chiar de la Adam și Eva, când Dumnezeu le-a spus acestora în gradina raiului sa nu se atingă de pomul cunoștinței binelui și al răului, îndemn care ne trimite de fapt la post. Scopul postului nu este acela de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul și puterile sufletești spre ușurare și curățire de păcate.

“Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu îi trebuie hrană.” Sf. Simion al Tesalonicului

După cum știm, există post trupesc și exista post duhovnicesc.

  • Postul trupesc – este atunci când ne abtinem de la unele feluri de mâncare și bautură
  • Postul duhovnicesc – este atunci când sufletul se abține de la gânduri, fapte și cuvinte rele

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Ne este folositor și postul trupesc, pentru ca ne ajută curățirii noastre în interior dar postul duhovnicesc este cel care ne este cu adevărat necesar, pentru că fără el nici postul trupesc nu ar avea rost. Mulți postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul. Și atunci, ce folos mai are acesta?

Postul adevărat și curat este abținerea de la orice rău. Acesta este postul creștinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi și care suntem îndemnați să îl ținem.

“Postiti. Arătați-mi-o prin fapte. Cum? De vedeți un sărac, aveți milă de el. Un dușman, impacați-vă cu el. Un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiați. O femeie frumoasă, întoarceți capul. Nu numai gura ci și ochii voștri să postească.” Sfântul Ioan Gură de Aur

Pentru a-i lăsa pe cei care sunt în mult mai mare măsură să explice “Postul în anul 2019”, vă îndemn, când aveți voi timp să ascultați filmulețul de mai jos.

Nu îmi doresc să influențez pe nimeni în vre-un fel, dar cu siguranță îmi doresc din tot sufletul să trăim într-o lume mai bună, mai lipsită de răutate.

Încheiem cea de-a noua zi de BlogMAS în atmosfera asta de liniște sufletească, în speranța că articolele mele v-au trezit interesul și v-au introdus în atmosfera asta de sărbătoare.

P. S. Calendarul de advent a conținut azi un burețel de makeup. 💖

Leave a Reply

Your email address will not be published.