BlogMAS (Ziua 11) – Căutăm cazare crăciunistică

Mi-am dorit întotdeauna să am posibilitatea de a fi cazată într-o locație unde se sărbătorește Crăciunul și unde se respectă tradițiile ca la carte. Din păcate încă nu am ajuns într-un astfel de loc, dar poate și pentru că mi-am dorit întotdeauna să fiu aproape de familie în această perioadă.

Totuși pentru ajutorul meu, dar și pentru al vostru, am făcut un research și am găsit următoarele variante:

  • Casa cu suflet (Sighișoara) Locul unde sufletele mari și mici se bucură împreună de natură. Detalii aici.
  • Pensiunea Sub Cetate La Matei – Amatorii de tradiții și obiceiuri din străbuni, colinde dar și cel mai renumit revelion din țară, toate se întâmplă aici. Fuguța la ei pe Facebook sa vedeți ce prezentare au făcut pentru noaptea dintre ani. Detalii aici. Nu v-am convins încă?
  • Hotel Gabriela (Vișeu) – Aici am găsit de toate. Am găsit acest filmuleț drept dovadă că aici sărbătorile sunt cinstite așa cum trebuie, la fel și oaspeții lor. De asemenea, am găsit-o pe îndrăgita Vlăduța Lupău, care va fi acolo în data de 29.12.2019. Deci, v-am convins? Detalii aici.
  • Zabola Estate, Transylvania – Dacă totuși nu sunteți neapărat amatori de colinde și tradiții, dar vă doriți niște zile într-un colț de rai, alegeți neapărat această locație din inima Transilvaniei (Covasna). Detalii aici.
  • Casa Bata Hotel & Spa (Arad) – locul nostru, al Arădenilor, și poate cea mai frumoasă variantă de cazare din întreg Județul. Și tocmai pentru că am fost acolo, pot să v-o recomand cu mâna pe inimă. Detalii aici.
  • Transylvania Log Cabbins (sau căsuța din copac de la Hunedoara) – E locul rupt din filme, e escapada din cotidian pe care o merit de mult, dar la care nu ajung din cauză că e foarte greu să mi se potrivească weekendurile libere cu ale lor disponibile. Îmi amintesc că anul trecut prin noiembrie când verificasem, era ocupat tot până în martie. 😳 Detalii aici.
  • Complex Harmonie (Predeal) – Dacă căsuța de la Hunedoara e prea departe, încercați o alta variantă la fel de primitoare și… Tentantă. Unde mai pui ca aici, cel puțin în perioada iernii, sunt slabe șanse să nu aveți parte și de o plapumioara pufoasă de zăpadă. Detalii aici.
  • Pensiunea Agroturistica Casa Brazilor (Bistrița Năsăud) – locul desprecare proprietarii spun că e raiul pe care ei îl primesc și îl dau mai departe oaspeților lor. Cuvintele sunt de prisos, când veți vedea ceea ce urmează. Detalii aici.
  • Hanul din Tulghes (Sibiu) – Ajuns la urechile mele datorită unor îndrăgiți interpreți de muzică populară din banat, hanul e un fel de Moara cu noroc a noastră, unde turiștii sunt delectați cu fel de fel de bunătăți tradiționale. Ia priviți cine cântă acolo in data de 04.01.2020. Detalii aici.
  • Teleferic Grand Hotel (Poiana Brașov) – Am lăsat la final întruchiparea legendendei turismului românesc, legendă care a fost readusă la viață în conformitate cu schimbările și adaptările secolului 21.

Pentru detaliile legate de disponibilități, contact șamd. vă rog să îi căutați pe Google /Facebook/Booking.

Surpriza din calendarul de advent de azi a fost un creion de buze într-o nuanță de un roșu intens.

Sper ca v-a plăcut articolul de astăzi și va invit să-mi rămâneți aproape pe tot parcursul BlogMASului, și nu numai!

Leave a Reply

Your email address will not be published.