Viata cu aparatul dentar

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Complexul numărul 1 al meu și-a găsit inamic, sau remediu, depinde din ce punct de vedere studiem situația. Zis și făcut, scris și pe lista de obiective pt. anul 2020, am bifat deja, chiar înainte de a se sfârși luna ianuarie, mult temutul moment de punere a aparatului dentar.

Cum a fost? Doare? Nu doare? Lămurim toate astăzi, urmând ca la o anumită perioadă de timp sa revin cu noutăți, doleanțe sau alte observații pe parcursul acestui an și jumătate (sper eu), cel mult 2 anișori.

Ce cabinet alegem când avem nevoie de o consultație stomatologica? Dacă sunteți din Arad/Timișoara sau împrejurimi, recomandarea mea este Radent Estetique, mai exact Dr. Rapcau Daniel.

Stomatolog în primul rând și mai apoi ortodont. Stomatologul este cel care recomandă sau nu, punerea unui aparat dentar. Înainte de a da ochii cu ortodontul, este nevoie ca orice carie, plomba, extracție, etc să fie rezolvată de către un medic stomatolog.

Recunosc, faptul că îl cunosc pe Dani de mai mult timp, m-a și convins că oricât aș amâna, aparatul dentar pentru mine este un must have (ca și gențile de la Guess). Sau poate e doar meritul lui ca și medic dentist. Cert este că, la o lună după prima consultație, cu plombele rezolvate, am ajuns la data marcată cu negru în calendar, la joia neagră, 30 ianuarie 2020. ?

Ce fel de aparat alegem?

Aparatul metalic sau cel de safir? Ei bine, vorbim de un complex, și de aceea ultimul lucru pe care mi-l doresc e să semnalizez de la 50m că am o problemă în acea zonă. Pentru mine, alegerea a fost aparatul dentar de safir și nu regret o clipă! Veți vedea mai jos și de ce.

Iar dacă la stomatologie a decurs bine toată lucrarea, să vedeți la ortodont ce a urmat.

Glumesc, desigur!

Toate zvonurile legate de durerea insuportabilă din momentul punerii aparatului dentar, s-au dovedit a fi… NEFONDATE. Am mers acolo și păream geamăna lui Casper. Și, oricât de prietenoasă e fantoma, tot albă e la față. Ei bine, exact așa eram și eu.

Toată operațiunea a durat în jur de 45 de minute. Depinde de mai mulți factori acest timp, dar nu cred sa depășească o oră /arcadă. Vă dați seama cum am reacționat când am auzit că aparatul nu se montează pe ambele arcade simultan din cauza durerii greu de suportat? ?

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Din seria “ce am auzit” : un bărbat care nu a mai suportat durerea și după 2 săptămâni și-a dat aparatul jos, o tipă care după 6 luni nu poate să mănânce decât tăiat în bucatele foarte mici, aceeași tipă la care montajul a fost extrem de dureros, câțiva prin online care ziceau ca e dureros acum, vreo 2,3 săptămâni și la fiecare strângere…

Din seria “ce a fost de fapt” : Bai oameni buni, nu vă mai luați după gura lumii! Fiecare organism percepe durerea într-un fel și are o anumita toleranță la aceasta. N-a durut montajul, n-a durut seara și NU a durut nici a doua zi. Am luat un nurofen când simțeam că mă deranjează puțin, dar a fost mai mult de frica celor auzite. Într-adevăr e neplăcută senzația care o dă aparatul, e un disconfort, dar nimic insuportabil. Ca și concluzie, va spun eu că cine a spus că asta e durere, n-a practicat în viața lui/ei epilatul cu ceară! ?

Și așa arătam la ieșirea de la Clinica Radent Estetique.

Unde-i aparatul? Nu e aparatul.

Singurul moment în care se vede, datorită conformației mele, este atunci când râd cu gura până la urechi. În rest, ați observat ceva?

Totuși am zis să vi-l arat ?

Ce am mâncat în prima zi?

După toate cele auzite, în frigiderul meu se găseau cu o seara înainte: smoothie-uri, iaurturi, supe dar și pufuleți, kinder pingui, etc. Practic nu este ușor să mușc din alimente, și nici nu o fac de teama să nu se dezlipească cumva bracketii. Mai concret, am trecut de prima zi cu: un iaurt, o supa cu găluște și o banană, 2 cafele, un smoothie și o ciorba de perișoare.

Am trecut cu bine de prima zi cu aparatul dentar, de ședința de la birou, mi-am luat și un sac de încurajări de la colegi și am și pregătit mai multe aranjamente cu trandafiri din săpun. Urmează niște modele din ce în ce mai inedite! Vă aștept pe pagina de Facebook CB Flowers pentru a fi la curent cu acestea.

Ați purtat și voi aparat dentar? Aveți sugestii în privința meniului, a îngrijirii orale sau a bunei conviețuiri cu aparatul dentar? Lăsați-mi vă rog în comentarii experientele voastre, sugestiile sau de ce nu, criticele (dacă e cazul).

Weekend plăcut să aveți! ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.