15 days challenge

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Dacă tot e carantină, probabil cei cu care sunt prietenă pe rețelele sociale știu deja de ce program m-am apucat, dar îl prezentam pe îndelete și aici. Că e carantină sau că am ieșit din carantină, recomand acest progrămel tuturor celor care simt că hainele încep să devină mulate sau care își doresc să scape de sedentarism.

Am început provocarea celor 15 zile de sport în speranța că ușor ușor, sau obligat forțat, va deveni și un nou stil de viață adoptat. Nu știu ce joburi aveți, dar personal, statul la birou cu orele începe să îmi cam dea de furcă. Și cum carantina asta ne-a închis sălile, mai mult decât atât nici măcar vremea nu mai ține cu noi în privința alergării pe stadion, se impune instaurarea stării de urgență a colăceilor.

Ziua 1

Am început ieri prima zi de sport cu câteva minute bune de zumba. Habar nu aveți cât de fericită mă face acest sport. Ciocolata nu secreta nici 1% din serotonina pe care mi-o dă zumba. Aici aveți programul pe care îl fac eu cel mai des acasă și cel ales pentru prima zi. Stați liniștiți, stau la parter. ?

Ziua 2

Toate bune și frumoase, doar că trezirea din ziua următoare s-a lăsat cu o febră musculară de zile mari. Din fericire, mi-am amintit de programele de stretch și, după cum anunță și titlurile pompoase, cele 10 minute au făcut minuni. Am scăpat de dureri în proporție de 90%.

Menținem ritmul cu Kickbox de această dată.

Ziua 3

Asta e deja una din zilele grele în care febra musculară își face simțită prezența cu desăvârșire. Am ales, din acest motiv, niște mișcări de tonifiere crezând ca vor fi mai ușoare. Nici poveste! Yoga să fie!

For the streght in me. For the strenght in you. Namaste!

Ziua 4

Fraților, azi cred ca a fost punctul 0 al febrile musculare. Yoga s-a dovedit a fi cea mai eficientă activitate din punct de vedere al tonofierii. Și cum întotdeauna eu face pe zorro, azi am trecut la un program mai lung decât cele din zilele anterioare, unul de 45 de minute de zumba. As fi zis ca nu e intens, pana când m avut o mică accidentare din cauza țopăitului și genunchiul meu e puțintel avariat. Totuși, sper că până mâine își va reveni. Parcă nu aș forța o zi întreagă de abdomene în ziua următoare. Mai jos aveți programul ales pentru ziua cu numărul 4.

Ziua 5

Lucrăm abdomenul în această zi, asta pentru că piciorușele îmi sunt grav avariate.

Ziua 6

Zi de foc pentru ca azi e vorba despre o zona a corpului meu, cea mai problematică după abdomen, brațele. Să vedeți cât de tare arde! ?

Ziua 7

Recunosc că ieri am cam tras chiulul așa că azi neapărat facem zumba. Am decis totuși să iau la rand zonele corpului, așa că dacă ieri au fost brațele la rând, azi am insistat pe zona abdomenului și pe zona problematică a femeilor, colăceii, în traducere “academică”, talia și soldurile. Mai jos aveți 2 serii a câte 10 minute. Apropo, v-am spus că abdomenul s-a îmbunătățit deja după cele 6 zile?

Ziua 8

Nu știu dacă azi e apogeul celor 15 zile de sport în fiecare zi, dar știu sigur că la 23:00 am încercat sa găsesc cea mai ușoară varianta de planks, pilates, ce o fi… doar să nu zic că am dat skip acestei zile. Problema e că inclusiv programul de mai jos de pilates mi-a dat de furcă.

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Ziua 9

Oricât de ambițioasă aș fi, cred că azi e momentul să spun pas. Am luat o sticlă de apa lângă mine, măcar la capitolul ăsta să remediez problema. Și dacă tot sunt forțată de împrejurări (dureri musculare & oboseală cronică), prelungim provocarea de-a lungul a 16 zile. Nu renunț eu așa ușor.

Ziua 9 reloaded

E timpul să mă întorc la sportul meu preferat și e momentul să mă întorc la un timp rezonabil, nu cum am tras această chiulangita cronică în ultimele zile. Adevărul e că oboseala nu se împacă deloc bine cu sportul, dimpotrivă, îl îngreunează.

https://youtu.be/95ev8sxWRuE

Ziua 10

Am revenit la clipulețele mai scurte, dar intense. Să sărim coarda, deci! ?

Ziua 11

Se pare ca am găsit în sfârșit un program care să îmi facă cu adevărat plăcere să îl repet acasă.

Ziua 12

Azi e zi de relaxare. Glumesc, am făcut foarte multe treburi astfel încât m-am trezit ca e 22:30 și sportul a fost cam neglijat. Am plănuit încă de ieri o zi mai ușoară. Găsisem ceva exerciții pentru coloana vertebrală și azi le-a venit rândul și lor. Le recomand cu cea mai mare încredere. Ma simt foarte bine după ele. ❤️

Ziua 13

Zilele săptămânii în care eu dau cel mai bine randament sunt lunea și marțea pluuus zilele în care dorm după amiaza. Azi a fost și luni, și am dormit după masa, deci a urmat asta ?

Ziua 14

Zi de chiulangita în care totuși nu menajăm abdomenul.

Ziua 15

A venit și ultima zi de sport forțat dar eu sunt mai mult decât convinsă că această ambiție a mea începe să devină un obicei, practic scopul acestei provocări a fost atins. Am de gând să o țin tot așa pe perioada asta de carantină. Pentru o vară fără coronavirus!

Mai jos aveți și ultima mea propunere, cu mențiunea că găsiți și multe altele pe YouTube, poate altele care să se plieze nevoilor corpului vostru.

Au fost zile grele, atât din cauza izolării, cât mai ales din cauza oboselii care vine la pachet cu sportul zilnic. Sincer, cred că din punct de vedere al kilogramelor rezultatul nu e spectaculos, dar din punct de vedere al tonifierii, al hainelor care se așează altfel pe corp, schimbarea este vizibilă. La același pachet vine și starea de bine pe care orice sport o oferă după finalizarea programului.

Sper că măcar unul dintre filmulețele de mai sus să vă facă cu ochiul și să vă ajute să treceți mai repede peste aceste zile în care trupul și mai ales sufletul ne sunt greu încercate.

Spor la treabă!

Leave a Reply

Your email address will not be published.