Cheile Nerei – sau raiul de pe pamant

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Am revenit în blogosferă cu o sumedenie de articole deja întârziate din cauza unor defecțiuni tehnice, care recunosc că îmi dau de furcă și la ora actuală. Trecând peste explicațiile care nu prezintă nici un interes pentru publicul larg și nici nu au legătură cu subiectul abordat astăzi, haideți sa vedem cum ajungem la Cheile Nerei, unde ne cazăm și ce vizităm.

Drumul pana acolo n-a fost cel mai prietenos cu cauciucurile, bucșele și alte componente ale mașinii. De fapt, la un moment dat mă gândeam că și baia de ulei va avea de suferit. Totuși, cunoscând drumurile patriei, am trecut peste acest aspect nefavorabil cu repeziciune. Cazarea pentru acest weekend departe de casă a fost la Anina, o localitate amplasată undeva la 40,50 km de Cheile Nerei.

Am avut parte de o cazare impresionantă, găsită chiar și în aceste vremuri tulburi, dar care pe lângă amenajarea care m-a lăsat cu gura căscată, pe lângă șemineul în care trosneau lemnele de cu seară, avea la intrare citatul meu preferat din Biblie.

“Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” ❤️

Este vorba despre Pensiunea Anina, pe care o recomand oricând cu mare drag. Modul ingenios de îmbinare a naturii cu amenajarea întregului imobil m-ar face sa revin aici oricând mi-aș dori o escapadă în natură (Nu sunt chiar atât de prietenoasă cu natura încât să aleg cortul ?).

Am realizat datorită acestei perioade nefaste de carantină că puneam preț mult prea mult pe unele activități “de duzină” când de fapt adevărata relaxare nu stă întotdeauna într-un hotel cu piscină, ci e aici, undeva la origini, la o conexiune mult mai profundă cu mine însumi.

Cam asta a fost oarecum punctul de pornire în această drumeție. Am străbătut 14 km pe jos de-a lungul Cheilor Nerei și aș reface oricând acest traseu cu o încălțăminte mai adecvată, doar de dragul unui aer curat și mai ales pentru capătul traseului ales de această dată. Am aflat mai târziu că ar fi undeva la 14 puncte de vizitat în această zonă și vă dați seama că am cam pierdut toată ziua parcurgând acești km. Totuși bucuria de a fi fost acolo, era cu greu de stăpânit.

Recomand această drumeție în orice stare v-ați afla, desigur nu una cu o sănătate precară. Fie că sunteți plictisit, mohorât, supărat, dezamăgit sau dimpotrivă, fericit, împlinit, bucuros, îndrăgostit, Cheile Nerei vă pot face doar bine. Psihicul e cel care va primi cel mai bine această ieșire, vă garantez.

Traseul în sine putea fi străbătut și cu mașina pana la jumătatea drumului de unde am hotărât să parcam (până la pescărie) și destinația finală spre care ne-am îndreptat. Totuși nu recomand să folosiți mașina, ci să vă bucurați de natură, dacă tot alegeți această drumeție. Drumul este într-adevăr de evitat pe 4 roți.

Și dacă păstrăvul de la jumătatea drumului nu vă convinge să porniți pe acest drum, bine ați venit la Lacul Ochiul Beiului.

Your ads will be inserted here by

Easy Plugin for AdSense.

Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.

Lacul este de origine carstică și face parte din Parcul National Cheile Nerei, situat în Munții Aninei, pe Valea Râului Beu, unde acesta se întâlnește cu Râul Beușnița.

Legendele Lacului Ochiul Beiului

La baza formării acestui lac inedit stau câteva legende pe care cei din împrejurimi le păstrează cu sfințenie pentru cei curioși care le calcă pragul.

Una din legende spune că o fată frumoasă de prin aceste locuri ar fi fost răpită și necinstită de un tânăr turc, bei în Imperiul Otoman. Fata a reușit însă să scape din mâinile tânărului și și-a luat zilele. De amărăciune beiul ar fi plâns atât de mult încât lacrimile sale s-au prefăcut într-un lac. Așa s-ar fi născut Ochiul Beiului.

O altă legendă spune că aceste locuri au fost sub stăpânirea unui pașă aspru care avea un băiat de o frumusețe rară, cu ochi albaștri pătrunzători. Băiatul mergea des la vânătoare prin împrejurimi și într-o zi a zărit-o pe fiica unui păstor valah, de care s-ar fi îndrăgostit. Acest lucru nu a fost pe placul tatălui său, acesta dând poruncă ca fata să fie ucisă.

Când tânărul a aflat de fapta tatălui său, a plâns la căpătâiul fetei, însă în zadar. Băiatul a ales să-și ia viața, iar ca urmare a jertfei sale, din lacrimile și suferința sa ar fi luat naștere Ochiul Beiului, cu apa albastră precum ochii băiatului.

Localnicii mai spun că până și în prezent ielele se adună în jurul lacului în noaptea de Sânziene, dansează în jurul lacului și se spală în apa cristalină a acestuia.

Dacă ați ajuns la Ochiul Beiului și ați rămas fascinați de peisaj și de legendele străvechi sau chiar dacă nu ați avut energia necesară să parcurgeți traseul anevoios, zona în care se află lacul oferă și alte atracții și obiective demne de vizitat, dar pe care sper sa le descoperim altă dată împreună.

Ați vizitat această zonă din țara noastră? Ce alte zone din împrejurimi îmi recomandați?

Sursa: www.tion.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.