Dulciurile copilariei

Ideea acestui articol, unul pe care l-am amânat de ceva vreme, a venit de la cei de la Lidl. Bănuiesc că știți că au tot felul de strategii de marketing, și poate cea mai renumită e cea cu “săptămâna americană”, “săptămâna grecească” etc., saptamani în care pe rafturile magazinelor găsim produse specifice zonelor respective. A venit și rândul nostru, al românilor, dar de data asta au făcut-o într-o manieră menită sa ajungă direct la amintirile din copilărie. Cum? Cu această gumă, deloc delicioasă, dar care ne trimite exact în anii ’90.

Am decis să facem 2 categorii, asta din cauza faptului că nu toate dulciurile mai sunt disponibile pe rafturile marilor supermarketuri.

1.Dulciurile copilariei încă disponibile

• Glucoza – Care energizant? Pe vremea noastră se mânca glucoza. Slavă Domnului că nu erau aparatele dentare pe vremea aceea, că rămâneau copiii fără bracketi de la primele mușcături.

• Cioco banana – sau bănănuțe cum le numeam eu, deși adevărata ciocolățică delicioasă era Ciocolata Kiss. Îmi spun fetele pe tik tok că s-ar mai găsi la Mega Image. O să caut și eu când mai ajung pe la Timișoara deoarece la Arad nu avem Mega. ?

• Inimioarele Finetti – Puteți să mă numiți ciudată, dar eu nu dau astea nici pe o ladă plină cu Nutella. Din fericire, rar, dar încă le mai găsim împreună cu mini lingurițele.

• Ciocolata Poiana – Ca să înțelegeți de ce am inclus-o aici, eu am fost copilul crescut cu tot ce e interzis. Prăjeli, dulciuri, sucuri, mâncat seara târziu, totul era permis. De aceea sunt mereu într-o bătălie cu kilogramele în plus. Îmi amintesc că, de câte ori venea tata acasă (în zilele când ajungea la ora 19:00) nu intra fără o ciocolată Poiana și o sticlă de Fanta (pe vremea mea exista doar de portocale). Copilul Cristina o mânca PE TOATĂ. E ca si trendul actual cu Ciocolata Milka, care a detronat-o pe cea de la Poiana.

Oul Kinder – premiul pe care îl primeam zilnic la ieșirea de la grădiniță, asta ca să nu mai plâng pentru că mă lasă acolo. Manipulare pură! ?? Sper să nu greșesc, dar mi se pare că după câțiva ani, a apărut și Ciocolata Kinder la noi.

• Ciocolata ROM – Pe cât se poate de autentică, de găsit și în zilele noastre aparent chiar și în formula inițială, recunosc că nu prea mă atrăgea. Era mai degrabă preferata mamei. Poate asa se explica lipsa dulciurilor în perioada comunismului.

• Ursulețul Papi – Dacă cei mici din zilele noastre îl mănâncă pe Barni, noi aveam Ursulețul Papi. Cel cu căpșuni era preferatul meu. Prezentarea, un ursuleț din ciocolată, garanta atenția celor mici.

• Eugenia – venită clar din comunism, recunosc că nu era tocmai pe placul nostru. Din nevoia de dulce, mai făceam și astfel de compromisuri. Prețul mic era și el un plus în ceea ce privește acest desert. Poate de aceea o primeam des la grădiniță. ?

• Pernițele Viva și Pernițele Olla – Cred că aici deja e periculoasă treaba. Am avut o perioadă (dar undeva pe la 12, 13 ani) când mâncăm aproape zilnic un pachet de așa ceva. Nu m-am dezis de vechile obiceiuri. ?

• Caramelele Sugus – Foarte bune și foarte căutate atunci. Azi, mai avem ceva caramele îndrăgite? Sincer nu cred că le-a mai detronat cineva, dar nici nu au mai rămas la fel de îndrăgite. Cred că au apărut alte tentații.

• Jeleurile copilariei – Le-am redescoperit recent, dar le evit din cauza marinării în zahar. Totuși acel zahăr, care nu era cel mai confortabil pentru papilele gustative, făcea ca aceste jeleuri să fie tare iubite.

• Guma colorată – Prima gumă pe care am mâncat-o după montarea aparatului dentar. Dani, Mădălin, sper că nu a ajuns acest articol la voi! Deși face parte din alimentele interzise în momentul purtării unui aparat dentar, deși nu este tocmai o gumă ușor de mestecat, nu m-am putut abține. ?

• Zahărul pocnitor? – Habar nu am ce erau chestiile astea, dar erau tare amuzante de consumat. Practic era ca un fel de zahar plin de colorant, care la contactul cu limba pocnea, provocând un soi de pișcături.

2. Dulciurile copilariei din amintiri

• Ciocolata Africana – Cică s-ar mai găsi prin magazine, dar cu siguranță nu acea variantă de ciocolată amăruie care în toată amărăciunea ei, era absolut delicioasă.

• Ciocolata Cipiripi – De la Krystell citire. Sunt sigură că unii o știu. Mie mi-a sărit din mâini, dar trebuia să o menționăm aici.

• Sucul Rio – După câteva căutări am reușit să găsesc despre ce era vorba exact. N-am găsit însă varianta de cireșe, poate totuși erau struguri. Renumitul papagal nu era doar pe televizoarele Nei, ci era și în băuturile pline de zahăr.

• Serbetul de căpșuni – tot de la Krystell citire, se pare că acesta era garanția diabetului. Arhiplin de zahar, dar cu gustul copilariei actual, cred că a fost detronat de cel de trandafiri. Cel puțin asta am văzut prin supermarketuri.

• Guma Turbo – Am găsit-o doar pe emag, dar n-am vrut să dau undeva la 55 RON pe ea(cu tot cu transport), doar de dragul articolului. Tot aici era de menționat și guma cu tatuaje. Îmi amintesc că nu aveam voie înainte de începerea școlii să-mi aplic acele “tatuaje”. ?

• Cornul cu ciocolată Chipicao – Pe lângă faptul că era un personaj îndrăgit, caietele acelea pe care trebuia sa le completezi ca să ai colecția completă, au fost revelația acelor ani. E ca si când copii completează acum colecțiile de la Lidl de jucarioare. Din păcate, cei de la Seven days l-au detronat în zilele noastre.

• Napolitana Dănuț – pe care recunosc că mi-o amintesc doar datorită denumirii. Gustul nu îmi este prea cunoscut pentru că nu îmi plac napolitane.

• Ciocolățica cu scufița roșie – Cine își amintește asta, e clar de-o seamă cu mine. Cu un gust care se aseamănă saloanelor din comunism, pline de fondant, e dulcele care descrie cel mai bine cuvântul copilărie pentru mine.

Mai nou la finalul articolelor încerc să adaug și partea de video, rămânând deocamdată ca principal loc de expunere blogul și partea de social media. Aveți deci aici link-ul către cele 2 tik tokuri realizate pe această temă:

• https://vm.tiktok.com/ZSQGpXkm/