Your ads will be inserted here by
Easy Plugin for AdSense.
Please go to the plugin admin page to
Paste your ad code OR
Suppress this ad slot.
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor celor care sunt mândri că sunt români! ??
M-am hotărât să dedic un întreg articol acestui subiect, mai exact să punctez motivele pentru care iubesc eu atât de mult țara asta, așa cum e ea, cu bune și cu rele.
- Am zis să încep cu ceva imbatabil pentru a elimina din start haterii, cei care blamează țara pentru orice obstacol întâlnit, fără să vadă că de fapt oamenii o strică și nu locul în sine. “Omul sfințește locul. ” iar satul bunicilor rămâne cum v-am mai spus cel mai frumos loc din lume. Unde mai pui că de vre-un an s-a întors în satul bunicilor un alt om care sfințește locul, Părintele Adinel Popovici. Cei care îmi urmăriți blogul știți despre ce vorbesc. Deci cum aș putea prefera orice alt loc de pe planeta asta? Banii sunt doar niște hârtii, bogăția stă mult mai mult în sentimente, amintiri, decât în cele materiale. România este locul nașterii, sunt părinții, sunt bunicii, sunt toți cei dragi. Orice alt loc din lume poate fi superb călătorind dar întorcându-mă cu același drag ACASĂ.
- E adevărat ca iubesc creveții, ca gyrosul îmi face cu ochiul la orice oră, că-mi place tare mult shaorma ? dar cine ar da așa ceva pe cele mai bune gogoși din univers (făcute doar de bunica), pe pomana porcului, pe Salamul de Sibiu (știți doar ca îmi plac mezelurile?), pe pepenii de la Dăbuleni? Gustul de acasă nu îl schimbă nici un preparat, fie el cât de fancy posibil.
- În ultima perioadă m-am reorientat spre branduri românești de îmbrăcăminte și încălțăminte și bine am făcut. Nu mai dau eu poșetele celor de la Gamuza (100% piele) pe cartoanele făcute pe vapor cu etichetă care îți iau ochii. Și cine ar mai da încălțămintea de la Mihai Albu pe prețuri mai mult decât triple cu aceleași etichete bine văzute? Avem cei mai calitativi pantofi, botine, ghete, cizme și ii avem din 1937! Mulțumim Guban pentru autenticitate! Ați auzit de Pălăria Dădârlat? Sunt ai noștri și sunt ai noștri de mai bine de 123 de ani. Cat despre pălăriile lor, doar cuvinte de laudă! Iar dacă vreți să fiți într-adevăr originali, să știți că puteți să vă personalizați pălăria la ei (nume, inițiale, citate, etc. ) Hello! Străinii apreciază mai mult decât noi ceea ce avem, de aceea Gamuza lucrează în mare parte pentru export. Trezirea, dragi fashioniste! Avem ceva mult mai bun aici, acasă! ??
- Avem niște voci în țara asta care sunt Dumnezeiești! Cei de la Forza ZU au organizat Marea Unire într-un mare fel cu ocazia Zilei Naționale a României și ne-au reamintit ce valori avem și cât de puțin le promovăm. Să mai aud vre-un inteligent că le zice artiștilor să se reprofileze pe alt domeniu, că îl desființez! Cum să aibă asa talent și să renunțe la el? Vorbesc despre Nico, Alina Eremia, Formația Azur, Connect-R și lista poate continua. Și nu este una scurtă! Avem soliștii de muzică populară (Andreea Voica ❤️), rock, folk, după preferințele fiecăruia, pe care doar noi îi avem cu melodii 100% românești.
- Apropo de vocile astea, sincer avem și o limbă la fel de frumoasă, cu niște regionalisme care cu greu se înțeleg chiar și între cei din zone diferite ale țării, dar tocmai ăsta e și farmecul! E mișto sa știi cât mai multe limbi, e chiar de apreciat, dar “MAMA” tot în limba română ai spus-o.
- Și știți ce mai avem? Avem rugile din banat! N-aș ști să vă spun cum e în alte locuri din țară. O sală de evenimente o umpli cu oameni oriunde. Dar un întreg platou din fiecare sat/oraș, cu muzica cea mai dragă sufletului, cu la fel de îndrăgiții soliști și cu sute de oameni dansând împreună până târziu în noapte, și în aer liber, mai greu! Pe asta nu o poți muta niciunde. E tradiția locului pe care doar aici o găsiți, din fericire respectată în fiecare an cu sfințenie. Ștergeți 2020 de pe hartă, vă rog.
- Oh! Că tot vorbeam de voci, avem ceva și mai bun, avem colindele. Și nu, nu toți le au, nu cum le avem noi. Avem tradițiile noastre, avem amintirile cu nasul rosu și înghețat de la umblat prin troiene cu colinda, avem o sumedenie de tradiții care ne fac unici și care ne diferențiază de restul popoarelor și pe care îmi doresc să le păstrăm vii cât se poate de mult timp. Avem nunțile cu tradițiile specifice locului, furatul miresei, schimbatul voalului cu baticul, botezurile cu moși pe lângă nași (în Banat) și multe, multe altele. Și oricât de “dreamy” este o nunta la malul marii, pe o plaja din o locație exclusivistă, lăsați voi sarmalele și muzica noastră de petrecere pentru asa ceva?
- Avem munte, avem mare, avem câmpie și avem dealuri deopotrivă, avem vară cu caniculă și iarnă cu zăpadă, și nu, nu tot mapamondul le are pe toate. Dar țara asta, așa micuță cum e ea, ni le pune pe tavă pe toate. Tine doar de noi să știm să profităm de ceea ce avem. Unde mai pui că în acest an, așa restrictiv cum e el, am găsit cel puțin 3 locații care ne îndeamnă oricând să ne întoarcem la ele: Județul Harghita cu frumusețile lor și cu cea mai bună mâncare din univers (vine și articolul în curând), Cheile Băniței din Județul Hunedoara, foarte aproape de Petroșani, și Fundatura Ponorului, loc exclusivist din țara noastră. Prietenii știu de ce.
Aș putea continua dar dacă pana acum nu v-am convins să apreciați mai mult ce avem, al nostru, chiar nu are sens. Pentru cei însă, care sunt în asentimentul meu, va urez la mulți ani încă o dată și un 2021 MULT mai bun și mai sănătos!
La mulți ani ani români frumoși! ??